
Un exemplu fericit din acest punct de vedere este această operă semnată de Emil Periculosu, a.k.a. Lepră din zona Crângaşi-Regie a capitalei, care nu intră în nici unul din stilurile artiştilor cunoscuţi pe plan autohton. Prea puţin narcisist pentru a fi opera unui elev al şcolii Erps şi prea zgârcit cromatic pentru a fi atribuit UCB, se poate presupune doar că este vorba de un nou artist ce aduce o revitalizare peisajului graffiti din Bucureşti.
Ce se întâmplă însă dacă inscripţia nu este, de fapt, o semnătură? În acest caz, o supoziţie decentă ar fi aceea că Banksy a ajuns, în sfârşit, în România. Poate nu în persoană, din moment ce nu avem de a face cu un stencil, ci în ceea ce priveşte conceptul. Puternica satiră din spatele grafului la adresa societăţii “consumeriste” redată într-o puternică formă conceptuală ne duce, evident, cu gândul la şcoala Blek le Rat, iar agresivitatea vizuală nu poate fi decât influenţată de stilul D*Face.
Neavând finalitatea concretă a publicităţii, dar având în spate acelaşi concept de dramatizare a unor idei, fenomenul graffiti a fost mereu unul care a împărţit lumea în două tabere. Pe de o parte, majoritatea consideră curentul ca fiind pur şi simplu o serie de mâzgăleli ce urâţesc peisajul din partea unor persoane fără căpătâi ce profanează sacrul reprezentat de esteticul arhitectural al unui oraş. De cealaltă parte sunt cei ce pot vedea în spatele vizualului o idee, un protest, un îndemn sau chiar o înfrumuseţare a mediului. Curentul graffiti reprezintă la urma urmei spiritul liber al omului obişnuit, capacitatea lui de a gândi peste anumite bariere şi dorinţa de a-şi exprima public o idee adaptându-şi mesajul la diversele elemente ale spaţiului urban.
Păi